Sindromul de apnee obstructivă în somn este caracterizat prin oprirea repetată a respirației în timpul somnului însoțită de treziri repetate, sforăit zgomotos și simptome diurne reprezentate de somnolență excesivă, oboseală cronică și scăderea capacității de concentrare și a atenției. Tratamentul sindromului este necesar pentru a reduce sau elimina evenimentele respiratorii, reducând astfel și riscurile asociate (boli cardiovasculare, metabolice, neurologice) sau accidentele produse de somnolența din timpul zilei. Modalitățile principale de tratament sunt reprezentate de terapia cu presiune pozitivă (CPAP – Continuous Positive Airway Pressure), dispozitivele de avansare mandibulară și chirurgia somnului. De primă intenție, socotit “standardul de aur” în tratamentul sindromului de apnee obstructivă în somn este tratamentul cu presiune pozitivă (CPAP/Continuous Positive Airway Pressure).
Aparatele CPAP funcționează generând un flux de aer care menține căile respiratorii superioare deschise în timpul somnului. Fluxul de aer este împins în căile respiratorii până la nivelul gâtului prin o masca. Alegerea dispozitivului și nivelul presiunii aerului va fi determinată de un specialist în somn. Odată ce pacienții au reușit să adoarma, CPAP previne opririle de respirație și somnul devine odihnitor. Astfel organismul, privat de mult timp de somn de calitate din cauza opririlor de respirație, se obișnuiește imediat cu nouă modalitate de respirație. Pacienții vor simți după 1-2 săptămâni efectul benefic al tratamentului dacă reușesc să doarmă măcar 4 ore pe noapte cu CPAP. Somnolența se diminuează, crește puterea de concentrare, scade nervozitatea și dispare și sforăitul ! Pot apărea mai multe probleme, de obicei în primele săptămâni de tratament CPAP. Ele sunt de obicei ușoare în intensitate și ușor de gestionat : uscaciunea gurii, congestie nazala, iritatii ale pielii, conjuctivita, dureri de cap. Orice problemă majoră trebuie să fie raportata imediat medicului dumneavoastră, asistentei medicale, sau tehnicianului.
7 Iulie 2020
7 Iulie 2020